RĂCIRE DE PROCES · GLICOL · TEMPERATURI JOASE

Chillere pentru temperaturi joase și instalații cu glicol

Când agentul trebuie răcit sub regimul clasic de climatizare, selecția nu se mai poate face după capacitatea nominală pentru apă la 7/12 °C.

De ce un chiller pentru glicol se selectează diferit

Adăugarea glicolului modifică proprietățile fluidului: vâscozitatea crește, căldura specifică se schimbă, iar pierderile de presiune și puterea de pompare pot crește. În același timp, capacitatea și eficiența chillerului trebuie verificate la temperatura reală a fluidului și la concentrația efectivă.

În aplicațiile industriale putem avea temperaturi de tur apropiate de 0 °C sau sub 0 °C. În aceste condiții trebuie verificat explicit domeniul de funcționare al evaporatorului, protecția anti-îngheț, controlul debitului și compatibilitatea materialelor.

Ce date sunt obligatorii

  • temperatura de tur și retur solicitată;
  • tipul de glicol: propilenic sau etilenic, dacă proiectul permite;
  • concentrația sau temperatura minimă de protecție;
  • puterea termică a procesului;
  • debitul disponibil și pierderea de presiune admisă;
  • temperatura ambientală minimă și maximă;
  • funcționare continuă sau intermitentă;
  • materialele și cerințele specifice procesului.
Concentrația de glicol nu se alege „după ureche”. O concentrație prea mică poate compromite protecția la îngheț; una inutil de mare penalizează schimbul termic și pomparea.

Temperatura de evaporare și limita echipamentului

Faptul că un chiller poate produce apă rece pentru climatizare nu înseamnă automat că este potrivit pentru saramură sau glicol la temperaturi joase. Pe măsură ce temperatura de ieșire scade, compresorul lucrează într-un raport de comprimare diferit, iar capacitatea disponibilă poate scădea. De aceea folosim software-ul de selecție al producătorului și condiția reală, nu extrapolări.

Pompele și schimbătoarele trebuie recalculate

Glicolul poate schimba semnificativ pierderea de presiune. Dacă se păstrează o pompă existentă, trebuie verificat punctul de funcționare cu noul fluid. În retrofit, un schimbător de separare poate fi util atunci când vrem să limităm glicolul la circuitul de proces sau la o zonă expusă la îngheț.

Ce familii pot fi relevante

În catalogul Daikin există familii proiectate pentru regimuri extinse; de exemplu EWFT-B-C sau anumite familii condenserless și de proces. Configurația exactă trebuie însă confirmată pe model și condiție. Pentru proiectele multi-brand putem compara și gamele Clivet sau Clint.

Aplicații tipice

Răcirea cu glicol apare frecvent în industria alimentară, procese tehnologice, linii de producție, camere cu risc de îngheț și instalații care trebuie să funcționeze iarna. Pentru o abordare mai largă vezi și pagina de răcire de proces industrial.

Ai un proiect concret?

Trimite-ne temperaturile, puterea, aplicația și instalația existentă. Verificăm soluția în punctul real de funcționare înainte de ofertare.

Trimite datele proiectului